Search
  • Candice

Parizerul vrajbei noastre!

Updated: Nov 8, 2020

Parizerul vrajbei noastre! Mă străduiesc să mănânc sănătos. Sunt preocupată de nutriție. Fac sport. Am fost aproape un an vegană. Nu am mai mâncat la Mc sau KFC de vreo 10 ani. Foarte rar mai beau coca-cola. Da’ la parizerul ăla infect nu rezist! Pasta aia rozalie cu damf usturoiat de îți împute tot frigiderul. Aia, da... Și se făcea că ajung eu acasă, intru ca zmeul zmeilor și unde nu adulmec pe dată mirosul de parizer, care se lăbărța insidios în toată bucătaria. Iar Făt-Frumos se făcea că tocmai înfuleca ultimii dumicați din scârbavnicul parizer. Era tot un zâmbet. - Ai mâncat parizer! - Îhi... - Dă-mi și mie o felie! - Am luat doar 4 felii, pe care le-am mâncat. De câte ori iau parizer mă boscorodești... Nu vă pot spune senzația aia de gol în stomac (la propriu) când priveam cu jind hârtia de la mega, îmbibată cu grăsime, unde fuseseră cu câteva minute înainte feliile aducătoare de colesterol, dar și de plăcere. - Hai că ție ți-am luat avocado și brânzică de casă. N-ai zis că ești la dietă? Privirea mea a spus tot. Parizerul vrajbei noastre!

0 views0 comments

Recent Posts

See All
  • Instagram

©2018 by Candice